Dragi colegi,

Educația medicală continuă este o componentă obligatorie a profesiei noastre, iar Societatea Română de Chirurgie Vasculară (SRCV) și-a asumat această misiune, pentru și în numele membrilor săi.

Încă de anul trecut am anunţat, pentru toamna acestui an, Al IV-lea Congres SRCV. Plănuiam să ne întoarcem într-o locație devenită deja tradițională pentru evenimentele noastre – Hotelul „Ramada” din Sibiu.

Dar, în contextul actual, este aproape o certitudine că organizarea unui eveniment în format „tradiţional” va fi imposibilă în toamnă, din considerente legale şi nu numai. Nu vrem însă nici să întrerupem continuitatea evenimentelor Societăţii noastre şi nici să lăsăm acest an nefericit să ne ţină departe unii de alţii şi pe noi toţi de progresele ştiinţei în specialitatea noastră.

Am decis aşadar să organizăm online Al IV-lea Congres SRCV, în perioada 25-28 noiembrie, folosind o formulă testată deja de partenerii noştrii de la compania organizatoare, Eventer.Net. Astfel, prezentările lectorilor și simpozioanele de firmă vor fi transmise prin intermediul unei platforme de “virtual events” ce va avea funcționalități precum live sessions, expoziție medicală virtuală, Q&A, polls, chat, feed şi multe altele. Standul virtual oferă posibilitatea participanților de a intra în chat cu reprezentantul companiei dvs., precum şi posibilitatea de accesare a unei secțiuni de prezentare a companiei dvs. (inclusiv date de contact), în format text sau video.

Suntem o societate tânără, atât ca vârstă, cât mai ales ca spirit. Am crescut şi creştem cu energia specifică acestei vârste, dar şi cu sprijinul dumneavoastră, al companiilor din industria farma, care ne-aţi fost în fiecare an alături în efortul de organizare al evenimentelor noastre. Vă invit să fiţi alături de noi şi în această premieră absolută – primul Congres online al Societăţii Române de Chirurgie Vasculară!

Vă vom ține la curent folosind canalele de comunicare cu care v-ați familiarizat deja: newsletters, website-ul Societăţii (www.srcv.ro) şi website-ul evenimentelor SRCV (www.srcv-events.ro).

 

Radu Popa
Președintele Congresului și al SRCV
Mihai Ionac
Secretar general SRCV